În data de 16 aprilie 2024, Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, a organizat Masă rotundă pentru susținerea preliminară a tezelor de licență ale studenților anului III de la programul de studii Business și Administrare.
Studenții și-au prezentat cercetările realizate, în care au abordat subiecte din domeniul economic, social și de mediu, remarcându-se prin abordarea originală a subiectelor și integrarea principiilor sustenabilității, rigoarea metodologică și implicarea personală.
Masa rotundă a reprezentat o oportunitate importantă pentru studenți de a-și prezenta tezele de licență în fața unui public format din experți și colegi, de a primi feedback constructiv și de a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare și prezentare. De asemenea, evenimentul a facilitat schimbul de idei și experiențe între studenți, cadre didactice și experți, contribuind la promovarea culturii cercetării și a sustenabilității. Membrii comisiei au oferit feedback valoros, oferind sugestii pentru îmbunătățirea tezelor și direcții de cercetare viitoare.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul Proiectului No. 101081787 – Skills4future – „Developing and improving the STEAM skills of students and teachers for curriculum innovation and sustainable development of higher education and local businesses”.


